Cand eram mica…

Cand eram mica, mica, abia asteptam sa vina maine.. Maine era timpul in care ceva si mai bun ca azi se intampla. Aveam obrajii grasuti si parul ondulat, mereu simteam maini venind catre mine sa ma ciuguleasca sau sa ma dezmierde. Cand nu ma ciufuleau, vecinele imi faceau sirop de zmeura cu sifon, toate din sticle verzi si fara etichete. Vara mirosea a vara, si iarna a iarna.
Simple bucati de paine cu gem dimineata, alaturi de ceai, ma faceau foarte fericita. Mama mi le servea imbracata intr-un capot alb cu trandafiri sau maci foarte rosii. Erau atunci niste rochii si capoate colorate din nailon, care pastrau incredibil mirosul casei si al mamei…Puteai sa traiesti cu ele acum, amusind povesti care fusesera ieri, alaltaieri..sau si 3 zile in urma.
Cand eram mica, Mos Nicolae se simtea in nari. Mirosea a portocale in casa cu mult inainte sa imi curat eu ghetele si sa le pun la usa. Tot acest mos, aducea iarna banane verzi care m-au invatat ca fructele se coc si la fereastra. Nici acum nu mi-e clar cum arata pomul care face banane. Undeva, stiu ca de la un moment dat incolo, banana se face buna buna, deasupra caloriferului, la geam.
Foarte frumos a fost atunci..Mica asa, mi-am cunoscut toate rudele decedate, pentru ca tata avusese multi frati si surori care au murit . Se pare ca majoritatea rudelor au murit in trecut. In familia mea au ramas putini. Putini fata de colegii mei, care aveau jde mii de neamuri , unchi, matusi, verisori, 2-randuri de bunici ,etc. Povestile de cimitir erau mereu insotite de mancare buna, si de niste tantici cum nu vedeai decat la pomeni. Mi-ar fi placut sa am rude la tara. Tanjesc si acum mare dupa galagia si linistea din ochii oamenilor de demult, imbracati cu camasi curate, si palmele crapate de munca, pe care i-am intalnit cand mergeam cu parintii la tara.
Eram orasanca si cand eram mica.
Aventura cea mai grozava,a fost ca m-au furat tiganii de la bloc intr-o zi, si m-au bagat intr-o lada , la piata. Pana sa ma sperii, am crezut ca e o joaca. Prietenii mei se jucau mereu de-a „furatelea”, ce mare lucru era sa furi? Atunci in lada, m-am simtit ca un dumicat furat de la gura cuiva, si furatul in sine nu m-a mai atras apoi niciodata. Orice furi, e copilul cuiva, nu? Hmm..uite asa am devenit excesiv de cinstita. Pentru a parea cinstita, chair a trebuit sa fiu.
Hehe..Cand eram eu mica, cinstea era la mare cautare. Cinstea in case pustiite.
Hehe.. Aveam uniforme apretate si guleras alb detasabil, sali de clasa cu poza tovarasului deasupra catedrei, creta, matricole mirosind a vopsea dulce, texte patriotice, munca pe camp, troleibuze foarte sigure, gustari cu servetel care invariabil se uda si se lipea de paine.
Asa era cand eram mica. Plin de chestii senzoriale . Ce mirosuri de parinti, gusturi albe si cuminti, ce emotii la ninsori , dulceata colindelor, steaguri, strabuni, nadejdile omului.
Parca tac, parca ma striga iar.
Amintirile de veghe stau la tot ce s-a intanmplat atunci cand eram mica, de-am ajuns sa cresc cu gandul ca exista sufletul pereche.

Pretentii nici n-am de la lume. Am ajuns sa cred ca lumea e ceva foarte mic.
Cand eram eu mica…